dark ...

Simt aceea nepăsare cum pluteşte printre lacrimi false şi adevăruri dureroase.
Miroase a parfumul tristeţii cu care şi-a dat o anumită fată, atrăgându-l pe el în capcană.
Încă îmi e sete de aceea licoare cu care mă îmbătai în fiecare dimineaţă.
Mor de nerăbdare să simt iar acelaşi sentiment, pe care de multe ori îl adoram...
Întunericul s'a lăsat lent pe umerii pomilor aproape dezbrăcaţi de aceea îmbrăcăminte plină de culoare.
Fiecare pas pe care'l fac, îl fac cu aceea teamă, că se v-a întâmpla dinou ...
Mă opresc brusc în mijlocul unui drum, care pare că nu se mai termină..
Privesc miliardele de stele, gândindu'mă că una este doar a mea ...
Încă mă îmbăt cu aceea fericire falsă, pe care o afişez de multe ori ..
Universul acela mare se termină brusc cu o stea care moare şi se îndreaptă parcă spre mine...
Dar mă gândesc că aceea stea, putea fi a mea ...
Deci ea a murit ...
Poate ăsta e motivul acestei fericiri false pe care o afişez...
Sau poate nu ....
Întunericul este spulberat de câteva raze leneşe ce încearcă să'şi revină din somnul adânc pe care'l avusese..
Soarele răsare, lent ...
Parcă vine spre mine, pe acel drum...
Consider că sunt puţin cam visătoare astăzi, prea multe concluzii pripite, prea multe minciuni spuse în glumăă, dar brusc mă trezesc din lumea aceea în care visam că soarele răsărea, totul era binee ...dar  întunericul revine, ca şi cum eu aveam o speranţă şi mi se fusese spulberată ...

Îmi aduc aminte când îmi era teamă de întuneric, dar acum ....
Parcă este ceva, ce mă împinge brusc, în acel univers necunoscut ... în acele clipe de întuneric ... pe care începusem să le ador ... aceea singurătate, aceea stare, acel univers ....
Contează ? Nuu !!
Pentru că a început să'mi placă acel întuneric, aceea singurătare dar de fapt aceea linişte de care nu mai avusesem parte de mult ....

Mă simt ca un copil căruia îi s'a furat ceea ce avea mai drag, acum el nu mai poate trăi  cu acel gol în suflet, dar se pare că eu da ... se pare că orice durere mă maturizează cumplit ...