De fapt, nu are de ce să aibă grijă.
Aș vrea. Ceva mă ține strâns în brațe și nu mă lasă să părăsesc acest loc infect.
Aș vrea. Ceva mă ține strâns în brațe și nu mă lasă să părăsesc acest loc infect.
Ști ? De fapt, vreau acolo, la el. Dar de mâine nu-l mai pot găsi.
Nu mă pot gândi la altceva, nu-mi pot schimba visul, chiar dacă știu se v-a ucide și ăsta.
Încerc să uit tot. Chiar dacă totul am iertat de mult. Nimeni nu-mi poate face bine. Poate doar el. Dar el dispare.
E bine cum după două speranțe vine alta, imediat, dar de ce asta pleacă așa repede ?
Acum nu glumesc. Vreau.....
Nu pot să zic. Doare..
E o vreme ciudată pentru iarnă.
Se pare că-i cea mai ciudată iarnă.
Mă intoxic cu lacrimi și-mi adun lucrurile ce le mai dețin și poate așa reușesc să plec.
Poate așa v-a fi liniște, așa, tu vei fi fericită, fără mine. Știu asta. Cred asta..
Mă simt ca un obiect nefolositor. De fapt am fost și poate sunt, dar sunt înțeleasă prost. Dar eu nu am voie să-mi exprim sentimentele, pe mine nu mă doare, pe mine ... nimic. Lasă. Eu iert tot. Nimeni nu a greșit. Doar eu. Termină cearta. Nu vreau iertare de la nimeni. Nu merit! Nu pot. Nu vă mai obosiți să-mi spuneți unele lucruri. Nu vă cert. Stați liniștiți. Nu vorbesc cu voi. De fapt vorbesc singură că nu mai am cu cine. Nu contează. Nu merit nimic! Plecați....
