Anonim,
Sunt aici, încă. Știu că adorai să-ți scriu, deci continui să-ți fac pe plac. Ce faci ești bine ?
Bine. Oricum vorbesc singură. Aș vrea să fi bine. Ești ?
Ști, eu continui să mor de nerăbdare, ca în fiecare sâmbătă, îți aud vocea, dar nimeni nu e lângă mine.
E marți azi, azi continuam să ne certăm cine va venii, deja dorul apărea. Deja acum câteva ore bune începusem să mă trezesc cu tine-n gând și să-ți urez un bună dimineața virtual. Acum nu mai pot...
Mă înțelegi sper. E doar un vis.
Noi trăim în lume diferite, cu persoane diferite, noi ... există noi ? mai există ?
Nu poți spune „iată-mă” iar eu nu pot spune „bine. ” . Acum nu mai pot spune nimic, chiar dacă mă chinui să-ți scriu prostii, să nu le citești, eu continui să scriu ...
Deja am început să vorbesc cu pereți, nu ți se pare?
Ah. Și dacă te întrebi ce-i cu mine, am ieșit să iau un sac cu aer proaspăt.
Îmi e dor de tine. Ai grijă. Te iubesc.
Tot eu, copilul.
