Am obosit să alerg printr'o pădure de spini,Să am tot trupul de sânge, ce curge încet,Pe trandafirul roşu ce'l port în mâini,Să alerg prin spinii răi, discret,Să nu trezesc soarele, ce doarme, absent.Să treacă zile, să nu termin durerea,Să'mi moară interiorul,Iar eu să'i simt dorul.Să plec în vis, iar visul să m'omoare,Să'ncerc să caut ajutoare,Să'mi dau iubirea unei vrajitoare,Să respir, simtind doar o boare,S'ajung într'o lume fără culoare.Am zis că pot, şi n'am putut,Să uit durerea,Să caut iubirea.Să stau întinsă pe mormânt, râzând de soare,Că'i mai mare şi el nu ştie cum doare,Să stau lipsită de iubire şi doar sudoare,Ce curge încet şi'mi dă culoare.
Rămân în întuneric, să privesc plângând, băiatul ce râde.
