. . . . . .

       Liniștea asta mortală îmi cutremură trupul meu trist. Toți demonii îmi invadează inima și explodez în mi de cioburi. Mă sufoc în lumea asta plină de demoni, nu găsesc nici măcar o portiță, să pot evada din infern. Nu-mi pot imagina lumea fără tine, doar dacă mi-ai arăta, stai deja ai făcut-o lăsându-mă în pădurea asta plină de spini și demoni.
       Tu necunoscutule, e o perioadă tâmpită în care dorul îmi înfige un cuțit în inimă și simt că numai pot sta dreaptă, în picioare și pic, aruncând inima-n cuie și sufletul la demoni. Iartă-mă că-ți scriu scrisori din acest mormânt de fier, în care sunt captivă de când tu m-ai alungat ...