Delir în noapte.

       Pierdută printre rânduri. Am plecat cutremurând foile cărții. Citește-mă liniștit și te rog nu plânge, deja mulți îngeri se sting plângând, deja sunt prea multe file negre, te rog lasă-mă să scriu cu roz. Te rog iartă-mă tu, te ști tu, dar simt cum totul în mine e un nimic dar acel nimic explodează-n cioburi și poate reușesc să te rănesc. Crede-mă că chiar nu mi-aș dorii așa ceva. Te rog nu mă face să mă urăsc și mai mult. Te rog. Nimeni. Nimic. Zi liberă. 


- Mă poți privi când plâng, fără să te doare ?
- Da, de ce nu ?
- Fi atent. În fiecare lacrimă e un chip, acel al tău ...
- Și ?
- Dispari, încet încet, din inima mea.

Dragă anonim, 

                       Te rog încetează cu această mascaradă, te iubesc și te-am iubit, mai mult decât pe mine. Te rog termină acum, încetează, te rog. Fiecare cuvânt îl arunci în grabă și nu faci decât să mă tot rănești. Iartă-mă dacă te-am înțeles greșit, dar asta sunt, nu mă pot schimba. Nu știu parcă nu-mi găsesc cuvintele. Nu m-am schimbat. Iartă-mă. Așa e. Eu am greșit întotdeauna, tu niciodată, eu am fost de vină mereu, tu niciodată, eu ... eu  ... eu ... te iubesc. 

      Somn ușor iubirea mea.