Stăteam în patul meu plin de prostii , printre care și laptopul și cartea unde obșnuiam să mă închid când îmi murea sufletul . Am o cameră imensă , cu geamuri neșterse acoperite și între-deschise , să intre doar jumătate de oxigen . Unele lucruri nu le folosesc niciodată , dar sunt acolo știu că sunt , dar nu-mi trebuie . Am câteva dulăpioare cu haine , dar mă amăgesc cu niște haine folosite d-ale maicămi , că-s largi și mai intru de 2 ori . Aș putea spune că astă cameră e universul meu , dar aș spune prea puțin . E o cameră prea mare pentru mine , mi-ar trebuii doar un pat , mi-ar ajunge , aș sta toată ziua și toată noaptea numai acolo . Dar într-un fel nu ar fi bine , m-aș face grasă și eu tot încerc să arăt bine . Deobicei dacă vi pe neașteptate , găsești haine aruncate și geamuri mai mult fumurii decât transparente . Dar în rest , încerc să fie curățenie .. încerc .. Mă scufund în camera asta cel mai mult , îmi place senzația de protecție care mi-o dă , îmi place că fiecare lucru îmi aduce aminte de ceva , îmi place , că-i aproape de familie , dar departe când mă arunc în universul meu ascuns și mă leagă gândurile de locurile necunoscute .
Ca orice adoleșcentă , orice viciu aș vrea să-l încerc . Dar mă opresc la cele calde și întunecate la culoare , adică dulcele nes și iubirea . Iubirea … mi se pare un lucru întunecat privit din ansamblu , dar mă atrage un nume asurzitor atunci când mă gândesc la ea . Cătălin . Fiecare pătură sau cearșeaf din astă camera îmi știe povestea , fiecare papițoi , alb sau negru , mov sau roșu - inimioară sau cățel - știe fiecare lacrimă și fiecare vorbă ce-o gândeam când eram alungată de toți . Și-am iubit , chiar dacă-mi făcea rău și-l iubesc , dar m-am cam obișnuit cu dorul și iubirea lui . Acum doar dorul de tot ce-a fost mă mai face să-mi pierd nopțiile . Îmi aduc aminte clipe pe care nu le-am făcut eu să fie așa , care am vrut să fie altfel , dar mi-au plăcut . Îmi plăcea puterea cu care mă ridicam de la pământ și durerea cu care mă dobora fiecare cuvând sau fapta de la oamenii la care țin . Am avut și am și-o să am .. prieteni . Dar uneori , mă simt goală și nu doar pentru că mă acoperă doar o pereche de blugi scurți și-un tricou cu buricul gol . Ci , pentru că ceva-mi lipsește , undeva , cineva , ceva îmi lipsește .
Era iarnă și fugeam de frig , dar stăteam lângă el , eram în două locuri deodată . N-aș fi vrut să-l pierd , chiar dacă greșeam , chiar dacă-mi plăcea să greșesc uneori , îmi plăcea să iert și să iubesc din nou , îmi plăcea să stau ore-ntregi să vorbesc cu Georgiana și vroiam să-i zic că sunt îndrăgostită de Cătălin , dar n-am mai apucat . Am pierdut , poate din vina mea , sau a ei . M-a învățat să fiu geloasă , să am doar o prietenă și ea să mă aibă doar pe mine . Îi uram orgoliu și nepăsarea cu care îmi arunca unele cuvinte , dar totuși o iubeam că mă facea să râd și mă asculta mereu , până ce s-a săturat și-a renunțat .
Am multe nume în cap și fiecare cu povestea ei . Dar din prietenie am observat că persoanele care încep cu începutul și se cunosc din părți diferite se aseamănă . Fiecare detaliu și câteodată , chiar fapte ne face să ne gândim că atunci , în altă viață eram surori . Și-mi plăcea s-o îmbrățișez pe Ana când îi era greu . Eram la fel , ca două picături de apă picate din cer . Dar acum ploaia ne-a lăsat în locuri diferite , la mi de kilometrii depărtare . Dar ne-am regăsit . Îmi place dinou s-o știu că e cu mine , chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată . Ador cuvintele pe care le spune când îmi e greu , mă fac să mă simt în siguranță , ca și cum aș avea o soră mai mare , care e plecată , dar va venii odată . Fiecare zi în care vorbesc cu ea , e un motiv pentru care-mi amintesc cu bucurie de adolescență , care încă n-a luat sfârșit și mi-aș dorii să nu aibă sfârșit . Am poze cu ea , tristă și unele în care zâmbește , dar cel mai mult îmi plac alea în care semănăm ca două petale de trandafir , rozalii buze și cu ochii mari ca de cățeluși .
Mai am un nume , dar niciodată nu e în coadă , nu contează ordinea , dar le-am luat după cum ne-am împrietenit mai bine . Eu cred că Dumnezeu , n-a făcut familia , toți suntem o familie , cu persoane care nu se cunosc , dar toți suntem frați , toți avem .. ceva .. care ne face să diferiți , dar și lucruri cu care ne asemănăm unii cu alții . Și-am vrut să spun , despre Ștefi , așa cum îmi aduc aminte de cum era când eram eu în școala generală și acum . Mi se pare un copil , ca mine , mi se pare fragilă , dar totuși foarte puternică , așa cum sunt și eu , cum mi se pare și Ana și Cosmina , cum mi se par toți . Întotdeauna am urât-o pentru puternica ei nepăsare , uneori , așa cum îi fugeau buzele și spunea lucruri rele , așa cum mă face să uit câteodată de ce-am plâns . îmi plăcea când râdea că mă făcea să mă simt bine , cine n-a cunoscut râsul ei , ar fi rugat să stea la cinșpe metrii atunci când râde . Am glumit . Îmi place , dacă nu mi-ar place n-aș râde de râsul ei și m-aș preocupa de glumă .
Dar în orice caz , sunt persoane și persoane , persoane care te fac să te simți special mereu , altele pentru câteva clipe , altele care te dezgustă și altele pe care nu le înțelegi .
Sunt o liceeană și-mi place , îmi place tot ce ține de liceu , îmi place că mi se pare simplu , că ne complicăm viața și că , cunoști persoane care nu le vei uita o viață . Eram în prima zi de liceu , mă simțeam mândră că eram mare , mă știam cuminte și eram fericită . Intrasem într-o clasă unde doar câteva persoane mi se păreau cunoscute , restul , mi se păreau străine , foarte străine . Și atunci o văzusem , dintre mulțimea de adormiți și de târfe . O cunoșteam de mult , dar nu-i rețineam nici chip numele , știam că începe cu C , dar îl uitam mereu . Mă așezasem în aceeași bancă cu Cosmina și am început să fim ca două surori , să ne spunem tot , să ne arătăm unei alteia băieți drăguți , așa cum e la liceu . Îmi placea cum stăteam și ne documentam una de la alta în timpul testelor și-mi plăcea că semănăm la unele chestii , aveam aproape aceleași note . Dar ea învăța mai mult decât mine .
Sincer sunt persoane , acestea , pe care le-am scris numele cu literă mare , care le-aș da orice mi-ar cere , care mă ajută și încerc să le ajut când nu le e bine , care oricâți ani ar trece nu le-aș uita nicicând . Și sunt momente când se supără , că nu intru pe ele , sau zic că am uitat , dar n-am uitat , am în inimă câteva lucruri și printre ălea lucruri , vor fi și Ei întotdeauna , îndiferent de ce se va întâmpla …
Ca orice adoleșcentă , orice viciu aș vrea să-l încerc . Dar mă opresc la cele calde și întunecate la culoare , adică dulcele nes și iubirea . Iubirea … mi se pare un lucru întunecat privit din ansamblu , dar mă atrage un nume asurzitor atunci când mă gândesc la ea . Cătălin . Fiecare pătură sau cearșeaf din astă camera îmi știe povestea , fiecare papițoi , alb sau negru , mov sau roșu - inimioară sau cățel - știe fiecare lacrimă și fiecare vorbă ce-o gândeam când eram alungată de toți . Și-am iubit , chiar dacă-mi făcea rău și-l iubesc , dar m-am cam obișnuit cu dorul și iubirea lui . Acum doar dorul de tot ce-a fost mă mai face să-mi pierd nopțiile . Îmi aduc aminte clipe pe care nu le-am făcut eu să fie așa , care am vrut să fie altfel , dar mi-au plăcut . Îmi plăcea puterea cu care mă ridicam de la pământ și durerea cu care mă dobora fiecare cuvând sau fapta de la oamenii la care țin . Am avut și am și-o să am .. prieteni . Dar uneori , mă simt goală și nu doar pentru că mă acoperă doar o pereche de blugi scurți și-un tricou cu buricul gol . Ci , pentru că ceva-mi lipsește , undeva , cineva , ceva îmi lipsește .
Era iarnă și fugeam de frig , dar stăteam lângă el , eram în două locuri deodată . N-aș fi vrut să-l pierd , chiar dacă greșeam , chiar dacă-mi plăcea să greșesc uneori , îmi plăcea să iert și să iubesc din nou , îmi plăcea să stau ore-ntregi să vorbesc cu Georgiana și vroiam să-i zic că sunt îndrăgostită de Cătălin , dar n-am mai apucat . Am pierdut , poate din vina mea , sau a ei . M-a învățat să fiu geloasă , să am doar o prietenă și ea să mă aibă doar pe mine . Îi uram orgoliu și nepăsarea cu care îmi arunca unele cuvinte , dar totuși o iubeam că mă facea să râd și mă asculta mereu , până ce s-a săturat și-a renunțat .
Am multe nume în cap și fiecare cu povestea ei . Dar din prietenie am observat că persoanele care încep cu începutul și se cunosc din părți diferite se aseamănă . Fiecare detaliu și câteodată , chiar fapte ne face să ne gândim că atunci , în altă viață eram surori . Și-mi plăcea s-o îmbrățișez pe Ana când îi era greu . Eram la fel , ca două picături de apă picate din cer . Dar acum ploaia ne-a lăsat în locuri diferite , la mi de kilometrii depărtare . Dar ne-am regăsit . Îmi place dinou s-o știu că e cu mine , chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată . Ador cuvintele pe care le spune când îmi e greu , mă fac să mă simt în siguranță , ca și cum aș avea o soră mai mare , care e plecată , dar va venii odată . Fiecare zi în care vorbesc cu ea , e un motiv pentru care-mi amintesc cu bucurie de adolescență , care încă n-a luat sfârșit și mi-aș dorii să nu aibă sfârșit . Am poze cu ea , tristă și unele în care zâmbește , dar cel mai mult îmi plac alea în care semănăm ca două petale de trandafir , rozalii buze și cu ochii mari ca de cățeluși .
Mai am un nume , dar niciodată nu e în coadă , nu contează ordinea , dar le-am luat după cum ne-am împrietenit mai bine . Eu cred că Dumnezeu , n-a făcut familia , toți suntem o familie , cu persoane care nu se cunosc , dar toți suntem frați , toți avem .. ceva .. care ne face să diferiți , dar și lucruri cu care ne asemănăm unii cu alții . Și-am vrut să spun , despre Ștefi , așa cum îmi aduc aminte de cum era când eram eu în școala generală și acum . Mi se pare un copil , ca mine , mi se pare fragilă , dar totuși foarte puternică , așa cum sunt și eu , cum mi se pare și Ana și Cosmina , cum mi se par toți . Întotdeauna am urât-o pentru puternica ei nepăsare , uneori , așa cum îi fugeau buzele și spunea lucruri rele , așa cum mă face să uit câteodată de ce-am plâns . îmi plăcea când râdea că mă făcea să mă simt bine , cine n-a cunoscut râsul ei , ar fi rugat să stea la cinșpe metrii atunci când râde . Am glumit . Îmi place , dacă nu mi-ar place n-aș râde de râsul ei și m-aș preocupa de glumă .
Dar în orice caz , sunt persoane și persoane , persoane care te fac să te simți special mereu , altele pentru câteva clipe , altele care te dezgustă și altele pe care nu le înțelegi .
Sunt o liceeană și-mi place , îmi place tot ce ține de liceu , îmi place că mi se pare simplu , că ne complicăm viața și că , cunoști persoane care nu le vei uita o viață . Eram în prima zi de liceu , mă simțeam mândră că eram mare , mă știam cuminte și eram fericită . Intrasem într-o clasă unde doar câteva persoane mi se păreau cunoscute , restul , mi se păreau străine , foarte străine . Și atunci o văzusem , dintre mulțimea de adormiți și de târfe . O cunoșteam de mult , dar nu-i rețineam nici chip numele , știam că începe cu C , dar îl uitam mereu . Mă așezasem în aceeași bancă cu Cosmina și am început să fim ca două surori , să ne spunem tot , să ne arătăm unei alteia băieți drăguți , așa cum e la liceu . Îmi placea cum stăteam și ne documentam una de la alta în timpul testelor și-mi plăcea că semănăm la unele chestii , aveam aproape aceleași note . Dar ea învăța mai mult decât mine .
Sincer sunt persoane , acestea , pe care le-am scris numele cu literă mare , care le-aș da orice mi-ar cere , care mă ajută și încerc să le ajut când nu le e bine , care oricâți ani ar trece nu le-aș uita nicicând . Și sunt momente când se supără , că nu intru pe ele , sau zic că am uitat , dar n-am uitat , am în inimă câteva lucruri și printre ălea lucruri , vor fi și Ei întotdeauna , îndiferent de ce se va întâmpla …
Și acum , parcă de când n-am mai vorbit cu voi , mi s-a făcut dor !
