Stăteam întinsă pe cearceaful de bumbac și admiram miile de gânduri ce-mi spânzurau mintea și mă făceau să mor și să revin din morți . Era așa de greu cum numai aveam nici picătură de speranță și o duzină de aer infect în plămâni . Îi simțeam dorul ca un cuțit înfipt în inimă , dar prima dată durea enorm și după mă obișnuiam și doar plângeam că numai puteam să fiu ca înainte .. fără milă , fără lacrimi ..
Erai doar o inchipuire a iubirii mele , care credeam că n-am s-o întâlnesc vreodată . Și parcă tot trupul meu de copil explodase când te-am văzut . Dar m-ai lăsat să mor din nou …
